vineri, 16 octombrie 2015

Un lucru nu inteleg...

In primavara (devreme in primavara) am povestit ca am pus seminte de lavanda la incoltit.
Si cateva au rasarit. Doamne, ce bucurie!!! Apoi cateva au crescut. Fericire maxima. Verificare in fiecare dimineata si in fiecare seara, si de inca 100 de ori intre, udare cu grija, iubire maxima, priviri grijulii... Apoi a trebuit sa le transplantez. Cateva. Stat aplecat, durut cocoasa si genunchi, rupt unghii, murdarit tot ce aveam pe mine. Dar cata bucurie!!!! Apoi griji: cresc, nu cresc, s-au acomodat, nu s-au acomodat...
Si au crescut.
Cea mai mare este cam atat:

Si mi-o inchipui mare, si frumoasa, si plina de flori mirositoare. Si am planuri de viitor, pe multi ani, si visez frumos. Si viata e frumoasa!

Insa, neavand prea multa rabdare, de felul meu, in vara mi-am si comandat cateva, ca sa fiu sigura :)
Astazi mi-a venit coletul. Nici acum nu mi-am revenit din uimire si din incantare.
Butasii primiti sunt... sunt... sunt minunati. Mari (mari in comparatie cu ai mei :)
), sanatosi, pamantul de pe radacini era umed (de unde mi-am dat seama ca ei chiar au fost scosi din pamant ieri, inainte de a-mi fi trimis coletul).

Acum vine dilema mea.
Daca cineva ar dori sa cumpere un butas de-al meu, nu l-as putea da. Din milioane de motive, dar unul dintre ele e ca n-as gasi un pret potrivit. Adica mi se pare ca am "muncit" destul de mult pentru a-l avea, iar toata munca mea, probabil, ar costa destul de mult.
De aceea, gasind de cumparat la 1.24 lei butasul am zis ca nu am ce pierde (sigura fiind ca imi vor fi trimise, cel mult intr-un plic cu bule, cele 50 de firisoare de lavanda, dintre care daca vor supravietu 5, maxim 10, ar fi bine.
Inutil sa va spun cum am cascat ochii cand a venit curierul cu ditamai cutioul (pe care abia il cara) si cum am fost in extaz cand am deschis cutia.
Am sunat sa multumesc si apoi nu mi-am putut scoate din cap gandul asta: oamenii astia de mi-au trimis lavanda... oamenii astia mi-au trimis o bogatie pentru 1.24 lei bucata? Orele intregi de stat aplecat si in genunchi, litri de apa carati, macar din primul an, cei aproape doi ani din viata lor asteptand sa creasca palantutele ca apoi sa poata sa le vanda, transplantatul, anul trecut, scosul, anul asta, impachetatul, pusul la curier... si probabil multe altele care nu-mi vin acum in cap, doar 1.24 lei pe bucata fac?
Pai si daca totusi, sa presupunem, ca atat ar face, de ce gasesc eu intr-un magazin o geanta de 5600 de ori mai scumpa? Nu pot sa cred (indiferent ce argumente mi-ar da cineva) ca la acea geanta s-a muncit mai mult de 1% din cat s-a muncit pentru un butas de-al meu. Nu pot sa cred ca acea geanta va "exista" mai mult decat vor exista butasii mei. Nu pot sa cred ca in fiecare an, macar intr-o zi, posesoarea unei astfel de genti va avea sufletul atat de plin cum il voi avea eu cand voi mirosi florile plantelor mele. (asta ca sa nu mai spunem ca la mine ceva tot va creste, pe cand geanta aceea inseamna un suflet omorat)

Am sentimentul (de ceva vreme) ca nu e bine. Ca nu mergem in directia potrivita. Ca prostia tinde sa devina moda (daca nu a si devenit deja, recunosc, nu prea sunt la curent cu ultimele tendinte din moda). Am sentimentul ca multi dintre noi nu au limita si nu au frica de nimic (si ma refer in primul rand la acea "frica" de Dumnezeu care ne echilibreaza mereu cand ni se pare ca l-am prins de picior). Am sentimentul ca doar ne spoim pe dinafara iar inauntru mizeria colcaie si face viermi. Am sentimentul ca e gresit. Totul. Ca suntem si ne lasam manipulati (iar unora ne si place), ca suntem niste feluri de roboti care ar trebui sa nu aiba sentimente, doar sa consume ce li se ofera si sa se supuna.

Si mi-e teama de ziua cand situatia se va schimba. Adica de ziua in care butasul meu de lavanda va costa de 5600 de ori mai mult decat orice geanta. Mi-e tare teama de acea zi. Si sunt sigura ca, mai devreme sau mai tarziu ea va veni. Insa atunci educatia va tinde spre zero, disperarea va tinde spre infinit, si .... dar hai sa nu mai fiu pesimista.

Sunt foarte recunoscatoare celor care mi-au daruit lavanda (pentru ca nu pot sa spun ca am cumparat-o) si le multumesc tare mult ca ei au muncit ca eu sa ma bucur.
Si mai sunt recunoscatoare ca inca imi mai doresc un butas de lavanda, un trandafir, sau poate o rosie sanatoasa, pentru ca asta imi dovedeste ca nu sunt "la moda" inca.